Parcările în Capitală s-au scumpit chiar și de șapte ori, față de anul trecut. Noile tarife se aplică parcărilor de reședință, închiriate de la primăria de sector.
Parcarea în Capitală s-a scumpit de șapte ori, ajungând chiar și la 600 de lei pe an, anunță stirileprotv.ro.
În paralel, Primăria Capitalei dorește să modifice regulamentul parcărilor. Astfel, parcările de reședință ar urma să fie libere pe timpul zilei, pentru oricine. Actualmente, cel care plătește taxa are drept asupra locului 24 de ore din 24.
În 2021, cele mai scumpe parcări de reședință din Capitală erau în jur de 80 de lei pe an.
De la 1 ianuarie, dacă locuiți în zona A, zona centrală, veți plăti 600 de lei pe an.
Cei din zona B vor plăti 500 de lei pe an, iar cei de la periferie, până la 400, respectiv 300 de lei pe an.
Taxa vă oferă drept asupra parcării 24 de ore din 24. În Capitală funcționează regula numărului de telefon lăsat în geam, nereglementată însă prin lege.
Dacă vă lăsați mașina pe un loc străin de parcare, plătiți o amendă de 500-1.000 de lei.
În situația în care aveți închiriat un loc de parcare și îl blocați cu obiecte, sancțiunea este de la 1.500 la 2.500 de lei.
Poliția locală aplică sancțiunile de la a doua abatere.
În Sectorul 4, direcția de mobilitate are în administrare și locuri de parcare publice, unde blochează roțile celor care nu plătesc.
Deblocarea costă 50 de lei și aproape 600 de cetățeni au plătit-o pentru că au parcat fără să plătească.
Practica se va extinde și la parcările de reședință. Trebuie doar ca deținătorul locului de parcare să facă o cerere prin aplicație.
Mihai Anghel, șeful direcției de mobilitate Sector 4, spune că deblocarea se va face în 2-3 ore și șoferii vor plăti 50 de lei pentru deblocare, iar la următoarea abatere vor plăti 100 de lei, pentru că vor fi în baza de date.
PMB vrea să schimbe regulile. Parcările de reședință ar putea fi folosite de cei care le plătesc doar între orele 8 seara și 8 dimineața. În restul zilei pot fi ocupate de oricine, fără a exista o sancțiune.
Mai mult, pe viitor se ia în calcul ca șoferii să plătească parcare oriunde își lasă mașinile în zonele centrale, chiar dacă nu există o parcare amenajată. Taxa nu a fost stabilită, dar ar urma să fie mai mică, potrivit unor surse din Primărie.
Regulamentul este deocamdată în stadiul de proiect și nu a fost pus în dezbatere publică, transmite sursa citată.